Evrei 11:6 explicată: Credința care Îi place lui Dumnezeu

Evrei 11:6 ne spune că fără credință este cu neputință să Îi fim plăcuți lui Dumnezeu și că oricine vine la El trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei care Îl caută. Nu este vorba de cât de bun ești – ci de încrederea într-un Dumnezeu care este real și care dorește să fie găsit de tine.

Contextul Evrei 11: Galeria credinței

Înainte să putem înțelege Evrei 11:6, trebuie să facem un pas înapoi și să vedem capitolul în care se află. Evrei 11 este adesea numit „Galeria credinței” – o vastă colecție de bărbați și femei din Vechiul Testament care s-au încrezut în Dumnezeu în ciuda oricăror împrejurări. Capitolul nu începe cu o poruncă. Începe cu o definiție. Scriitorul se adresează unei biserici persecutate, ispitite să se dea înapoi, și își întemeiază mesajul pe Evrei 10:38.

Dar cel neprihănit va trăi prin credinţă; şi, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.

— Evrei 10:38

Acest verset stabilește miza. A da înapoi Îl nemulțumește pe Dumnezeu, dar trăirea prin credință Îi aduce plăcerea. Apoi vine definiția iconică chiar în primul verset al capitolului 11.

Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

— Evrei 11:1

Credința nu este un salt orb. Este o încredere neclintită în caracterul lui Dumnezeu și în promisiunile Lui, chiar și atunci când nu putem vedea rezultatul. Scriitorul trece apoi prin istorie: Abel, Enoh, Noe, Avraam, Sara și mulți alții. Fiecare poveste repetă aceeași refren: „prin credință.” Chiar la începutul acestui capitol, întâlnim cheia care ne ajută să înțelegem fiecare viață menționată: Evrei 11:6.

Viața lui Enoh este prezentată ca un exemplu izbitor. Geneza ne spune simplu că „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:24). Evrei interpretează acea plecare uimitoare astfel: credința I-a plăcut atât de mult lui Dumnezeu încât Enoh a ocolit moartea. Aceasta ne aduce la principiul pe care scriitorul dorește să-l înțeleagă fiecare cititor.

Descompunerea Evrei 11:6 cuvânt cu cuvânt

Fără credinţă este cu neputinţă să fii plăcut lui Dumnezeu! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

— Evrei 11:6

Să desfacem acest verset încet. Versetul începe cu un absolut: „fără credinţă este cu neputinţă să fii plăcut lui Dumnezeu.” Cuvântul grecesc pentru „neputință” (adynaton) nu lasă loc pentru excepții. Nu există Planul B. Nu mai greu. Nu mai puțin probabil. Cu neputință. Dacă inimile noastre nu sunt ancorate în încredere, nimic din ce facem nu poate aduce lui Dumnezeu plăcerea pe care o dorește. Aceasta nu este o cerere apăsătoare. Este o invitație la relație. Dumnezeu nu vrea roboți religioși sau oameni care încearcă mereu să performeze din anxietate. El vrea copii care au încredere în Tatăl lor.

Apoi scriitorul dă motivul. „Căci” explică cum arată această credință. „Cine se apropie de Dumnezeu” stabilește scena: ne apropiem de Dumnezeul cel viu, nu de un concept îndepărtat. A te apropia de El este un act de intimitate și încredere. Aceeași frază apare mai devreme în Evrei 4:16, îndemnându-ne să „ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului.” Așadar, credința care Îi place lui Dumnezeu este relațională de la bun început.

Urmează două cerințe interdependente. Prima: „trebuie să creadă că El este.” La prima vedere, pare aproape prea simplu. Dar contextul nu este doar o recunoaștere intelectuală. Chiar și demonii, ne spune Iacov, cred că Dumnezeu este unul – și se înfioară (Iacov 2:19). A crede că Dumnezeu există, în sensul biblic, înseamnă a trăi ca și cum El ar fi cea mai reală realitate din univers. Nu înseamnă doar a da din cap în fața unui Creator. Înseamnă să ne orientăm întreaga viață în jurul prezenței Lui. Pavel a scris că însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii (Romani 1:20). Dovada este peste tot, dar inima tot trebuie să se plece.

A doua: „că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Expresia „Îl caută” traduce un cuvânt grecesc (ekzēteō) care înseamnă o căutare serioasă, sârguincioasă, nu o privire pasivă. Nu este vorba de a lucra pentru o plată. Este atitudinea unui copil care știe că Tatăl Se bucură să dea daruri bune. În Evrei, răsplata este Însuși Dumnezeu. Patriarhii pe care îi vom întâlni mai târziu în capitol căutau „o patrie mai bună, adică spre cea cerească” (Evrei 11:16). Nu alergau după premii materiale. Îl căutau pe Dăruitor. Timpul verbului pentru „caută” sugerează o acțiune continuă: cei care Îl caută în mod stăruitor. Credința este o urmărire pe viață.

În întreaga ei frumusețe, versetul prezintă un Dumnezeu care poate fi cunoscut, care dorește să fie abordat și care răspunde celor care Îl caută din toată inima. Așa cum avea să scrie mai târziu profetul Ieremia,

Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.

— Ieremia 29:13

Ce înseamnă cu adevărat să-I placi lui Dumnezeu?

Dacă v-ați întrebat vreodată: „Este Dumnezeu mulțumit de mine acum?”, nu sunteți singuri. Mulți dintre noi ne gândim instinctiv că a-I plăcea lui Dumnezeu este ca și cum i-ai plăcea unui șef exigent: atinge țintele, bifează căsuțele și evită greșelile. Dar Evrei 11:6 reîncadrează întrebarea. A-I plăcea lui Dumnezeu nu este despre o evaluare a performanței. Este despre direcția inimii tale.

Eroii din Galeria credinței au fost departe de perfecțiune. Noe s-a îmbătat. Avraam a mințit cu privire la soția lui. Sara a râs cu necredință. David, care primește o mențiune mai târziu în capitol, a comis adulter și crimă. Cu toate acestea, Scriptura îi prezintăintă ca exemple de credință și îndurare. Cum? Pentru că, în centrul lor, ei au crezut în Dumnezeu și au acționat pe baza acelei încrederi. Credința lor, nu desăvârșirea lor, I-a plăcut Lui. Scriitorul spune despre cei din vechime: „prin ea cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:2). Mărturie bună, nu condamnare. Plăcerea lui Dumnezeu se odihnea pe încrederea lor.

Ca să fim clari, Biblia descrie lucruri care încântă inima lui Dumnezeu. Dar toate curg dintr-o relație înrădăcinată în credință. Mai jos sunt cinci semne biblice ale unei vieți care Îi place Lui. Fiecare este un rod al credinței descrise în Evrei 11:6.

5 lucruri care Îi plac lui Dumnezeu conform Scripturii

• Încrederea în dragostea Lui statornică: „Domnul găseşte plăcere în cei ce se tem de El, în cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalm 147:11). Încrederea și nădejdea sunt sinonime pentru credință.
• Ascultarea care vine din dragoste: „Oare Domnul găseşte plăcere în arderi-de-tot şi în jertfe ca în ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi luarea aminte la cuvântul Lui face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15:22). Credința adevărată se exprimă întotdeauna prin acțiune.
• O inimă smerită și zdrobită: „Iată spre cine Îmi voi întoarce privirile: spre cel ce este sărac şi cu duhul zdrobit şi care tremură la cuvântul Meu” (Isaia 66:2). Smerenia este atitudinea naturală a credinței.
• O viață de recunoștință și laudă: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15). O inimă recunoscătoare curge din credința că Dumnezeu este bun.
• Căutarea mai întâi a Împărăției Lui: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Căutarea nu este un plus opțional; este urmărirea principală.

Veți observa că fiecare curge din încrederea în Dumnezeu, nu din încercarea de a câștiga favoarea Lui. Această distincție este cea care ne eliberează. Când știi că Dumnezeu este deja de partea ta în Hristos, a-I plăcea Lui devine un răspuns plin de bucurie, nu o luptă anevoioasă.

Cele două cerințe: Să creadă că El există și să-L caute

Acum să privim mai atent cei doi stâlpi din Evrei 11:6: a crede că Dumnezeu este real și a-L căuta din toată inima. Acestea nu sunt două călătorii separate. Ele aparțin împreună.

Să creadă că El există. Pentru audiența originală, ispitită să-L abandoneze pe Hristos și să se întoarcă la ceremoniile vizibile ale iudaismului sau la sărbătorile idolilor Romei, aceasta era o chemare costisitoare. Dumnezeul nevăzut trebuia să fie mai real decât orice presiune pământească. Pentru noi, ispita nu este întotdeauna ateismul. Este necredința funcțională. Spunem că credem, dar anxietatea noastră, nevoia de control și autosuficiența noastră nesfârșită spun o altă poveste. Creația în sine face existența lui Dumnezeu evidentă (Romani 1:20), așa că adevărata provocare este să lăsăm acest adevăr să coboare din mințile noastre în inimile noastre. Așa cum a scris David,

Pentru mai-marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

— Psalm 19:1

A crede că El există înseamnă, de asemenea, a crede că El este cine spune că este: un răsplătitor, nu un zgârcit care se codește. Mulți dintre noi Îl imaginăm pe Dumnezeu oferind daruri cu încruntare, așteptând să greșim. Dar Evrei 11:6 declară că El răsplătește pe cei care Îl caută. Prin însăși natura Sa, El este un dăruitor.

Să-L caute. Verbul „a căuta” în greacă poartă ideea de a căuta cu mare intensitate. Gândiți-vă la un negustor care caută mărgăritare de preț (Matei 13:45) sau la un păstor care caută o oaie pierdută (Luca 15:4). A-L căuta pe Dumnezeu nu este o rugăciune de criză făcută o singură dată. Este întoarcerea zilnică a atenției, afecțiunii și voinței noastre către El. Moise s-a rugat,

Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi, Te rog, calea Ta, ca să Te cunosc şi să capăt trecere înaintea Ta; şi vezi că neamul acesta este poporul Tău.

— Exodul 33:13

Aceasta este bătăile inimii căutării: „ca să Te cunosc.” Și Dumnezeu promite că Se va lăsa găsit. Vechiul Testament este străbătut de această asigurare: „Dar de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, şi-L vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău” (Deuteronomul 4:29). Căutarea este partea noastră, dar întâlnirea cu noi este desfătarea Lui.

Împreună, aceste două cerințe formează ușa către viața care Îi place lui Dumnezeu. Nu trebuie să te repari mai întâi. Întoarce-te către El în urmărire plină de încredere. Enoh a făcut-o. Avraam a făcut-o. Rahab a făcut-o. Toți au început în același fel: l-au luat pe Dumnezeu la cuvânt și s-au îndreptat spre El. Acest lucru a fost de ajuns pentru Dumnezeu.

Cum se aplică acest verset în umblarea ta zilnică

Poate citești asta și te gândești: „Vreau această credință, dar în unele zile abia dacă simt că mă țin, darmite să caut cu seriozitate.” Mai întâi, fii blând cu tine însuți. Credința nu este o posesie statică pe care fie o ai, fie nu. Este o relație vie care crește și se clatină. Chiar și eroii din Evrei 11 au avut momente de îndoială și teamă. Avraam a râs. Sara a râs. Ghedeon a pus lâna. Credința lor era imperfectă, dar era reală.

Aplicarea pentru o zi obișnuită de marți nu este „încearcă mai mult să ai o credință perfectă.” Este să faci următorul pas mic de încredere chiar acolo unde ești. Acesta poate arăta astfel:

• Spunându-I lui Dumnezeu cu sinceritate: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24)
• Transformând o plângere într-o rugăciune de speranță timidă
• Deschizând Biblia la un psalm și citindu-l cu voce tare, chiar și atunci când nu simți nimic
• Contactând un prieten de încredere și rugându-l să-ți amintească de credincioșia lui Dumnezeu
• Oprindu-te în mijlocul anxietății tale pentru a șopti: „Tu ești real și răsplătești pe cei care Te caută.”

Psalmiștii au înțeles această întoarcere zilnică a inimii. David, un om după inima lui Dumnezeu, a scris,

Un psalm al lui David, când era în pustia lui Iuda. Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec şi uscat, fără apă!

— Psalm 63:1

Căutarea lui era pasionată și era și disperată. Uneori credința arată ca un om însetat care se târăște spre apă, nu ca un campion care pășește înainte cu încredere. Amândouă Îi plac lui Dumnezeu.

Și care este răsplata? În cultura noastră de consum, este ușor să reducem acest lucru la sănătate, bogăție sau rugăciuni răspunse în termenii noștri. Dar răsplata principală pe care Dumnezeu o promite este o intimitate mai profundă cu El Însuși. Așa cum scriitorul Evrei va spune mai târziu despre patriarhi,

Dar acum ei năzuiesc spre o patrie mai bună, adică spre cea cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

— Evrei 11:16

Răsplata este Dumnezeu Însuși: prezența Lui, numele Lui peste noi și cetatea Lui veșnică. Când Îl cauți, nu încerci să extragi binecuvântări de la un automat. Urmărești Binecuvântarea. Această urmărire îți schimbă zilele. Poate transforma un drum spre serviciu într-un sanctuar și o sală de așteptare într-o capelă. Credința care Îi place lui Dumnezeu nu este un maraton spiritual. Este mâna unui copil întinsă către un Tată care este deja aplecat.

Neînțelegeri comune despre credință și fapte

Niciun verset despre credință nu ar fi complet fără a aborda dezbaterea dintre credință și fapte. Evrei 11:6 poate fi răsucit într-o listă legalistă: „Trebuie să cred... bifat. Trebuie să caut... bifat. Câștig zâmbetul lui Dumnezeu.” Dar acest lucru ratează cu totul ideea. Pasajul descrie credința; nu este o tranzacție de negociat. Ne arată cum arată credința, nu cum să tocmești cu Dumnezeu.

Creștinii din toate tradițiile – catolică, ortodoxă, protestantă și penticostală – sunt de acord că starea noastră înaintea lui Dumnezeu se bazează pe harul Său. Apostolul Pavel a clarificat acest lucru:

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

— Efeseni 2:8-9

Dacă mântuirea este un dar, de ce spune Evrei 11:6 că trebuie să căutăm și să credem? Pentru că credința adevărată nu este niciodată pasivă. Respiră. Se mișcă. Acționează. Iacov, scriind credincioșilor care credeau că asentimentul mental este suficient, a spus: „Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iacov 2:17). Faptele despre care vorbește Iacov nu sunt câștigarea mântuirii; sunt pulsul natural al unei credințe vii. Cei doi apostoli nu sunt în conflict. Ei descriu aceeași realitate din unghiuri diferite. Pavel spune că rădăcina mântuirii este harul prin credință. Iacov spune că rodul acelei credințe este dragostea activă. Evrei 11 le arată pe amândouă: rădăcina este credința în caracterul lui Dumnezeu, iar rodul este căutarea feței Lui pe viață.

O altă concepție greșită este că credința noastră trebuie să fie uriașă și neclintită. Dar oamenii din Evrei 11 nu au văzut imaginea completă. Au murit fără să fi primit promisiunile (Evrei 11:13). Ei „aşteptau cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (11:10). Credința lor era mai degrabă despre direcția în care priveau decât claritatea drumului din față. Nu ai nevoie de o credință care mută munți pentru a-I plăcea lui Dumnezeu. Ai nevoie de o încredere cât un grăunte de muștar plantată în solul promisiunilor Lui. Isus a spus că, dacă ai credință cât un grăunte de muștar, poți muta munții (Matei 17:20). Mărimea credinței tale nu este problema. Obiectul credinței tale este. O credință mică într-un Dumnezeu puternic este suficientă.

În final, unii ar putea citi „răsplăteşte pe cei ce-L caută” și să se gândească: „Dacă nu primesc ce vreau, înseamnă că nu caut îndeajuns.” Acest lucru transformă versetul într-o formulă a prosperității. Dar răsplata nu este întotdeauna imediată sau materială. Patriarhii au primit „o patrie mai bună” – una cerească – după o viață de pelerinaj. A-L căuta pe Dumnezeu nu este o scurtătură spre confort. Este o invitație de a deveni asemenea Celui pe care Îl căutăm. Și adesea, aceasta înseamnă o cruce înaintea unei coroane. Chiar și în pustie, Dumnezeu era cu ei. Acea prezență a fost, și este, răsplata.

Dacă te întrebi dacă credința ta este suficientă pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, ia-ți inima. El nu caută o performanță perfectă. El caută o inimă care se întoarce spre El. Astăzi, fă un pas mic: șoptește o rugăciune, deschide Biblia la Psalm 63 sau spune-I simplu lui Dumnezeu: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Credința care Îi place Lui începe acolo, în acel moment liniștit și onest de căutare. El te va întâlni, pentru că El răsplătește pe cei care Îl caută.

Întrebări pe care oamenii le pun