Iertarea, în sensul ei biblic cel mai simplu, înseamnă a elibera pe cineva de datoria morală pe care o are față de tine din cauza greșelii sale. Dar această definiție simplă abia începe să spună povestea. Iertarea descrisă de Scriptură nu este o simplă tranzacție; este o slăbire supranaturală a inimii care reflectă însuși caracterul lui Dumnezeu și îți poate transforma întreaga viață.
Inima uimitoare a iertării biblice
Când trădarea taie adânc sau chiar o ofensă mai mică continuă să-ți răsune în minte, porunca de a ierta poate părea imposibil de grea. Adesea reducem iertarea la o toleranță tăcută sau la un zâmbet forțat, dar Biblia zugrăvește ceva mult mai frumos, mai costisitor și mai eliberator. Pentru a înțelege ce înseamnă iertarea, trebuie să privim mai întâi la modul în care Dumnezeu ne iartă pe noi. Apostolul Pavel rezumă esența:
Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.
— Efeseni 4:32
Acest verset arată că iertarea noastră trebuie să urmeze modelul lui Dumnezeu. Dar cum iartă Dumnezeu? El nu minimalizează păcatul și nici nu se preface că nu este important. În schimb, El însuși suportă costul. Cuvântul grecesc tradus cel mai adesea prin „a ierta” în Noul Testament este aphiēmi, care înseamnă a trimite departe, a da drumul, a elibera. Este anularea unei datorii pe care vinovatul n-ar putea-o plăti niciodată.
În Vechiul Testament, cuvântul ebraic salach este folosit pentru iertarea lui Dumnezeu, nu pentru cea omenească. El poartă sensul unei iertări pe care numai un suveran o poate acorda. Aceasta ne spune că toată iertarea își are originea în natura lui Dumnezeu și ne este oferită ca un dar.
Eu, Eu însumi, șterg fărădelegile tale, din pricina Mea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
— Isaia 43:25
Ce NU este iertarea: clarificarea confuziilor
Ne împotrivim adesea iertării pentru că înțelegem greșit ce implică ea. Să înlăturăm trei neînțelegeri comune, pentru că, odată ce acestea sunt clarificate, ascultarea adevărată devine posibilă.
- Iertarea nu înseamnă același lucru cu uitarea. Dumnezeu promite că „nu-și va mai aduce aminte de păcatele noastre” (Ieremia 31:34), dar aceasta este o prerogativă divină. Pentru oameni, memoria emoțională rămâne adesea. Iertarea înseamnă a alege să nu folosești amintirea ca pe o armă, chiar și atunci când durerea revine.
- Iertarea nu înseamnă a scuza greșeala. Scriptura nu numește niciodată răul bine. A ierta pe cineva nu înseamnă a spune că ceea ce a făcut a fost în regulă. Isus i-a iertat pe cei care L-au răstignit, dar fapta lor a rămas o profundă nedreptate. Iertarea numește datoria în mod onest și apoi o declară anulată.
- Iertarea nu înseamnă întotdeauna împăcare imediată. Restabilirea încrederii depinde de pocăința autentică și de schimbarea comportamentului (Luca 17:3-4). Poți ierta în inima ta cu mult înainte să fie înțelept să te apropii din nou de acea persoană.
Când aceste concepții greșite dispar, iertarea încetează să mai pară o trădare a propriului suflet și începe să arate ca actul eliberator care este cu adevărat.
Ce înseamnă de fapt iertarea: o definiție scripturală
În esența sa, iertarea biblică este o decizie în trei părți: a absorbi durerea fără răzbunare, a-l elibera pe ofensator de datoria pe care o are față de tine și a încredința dreptatea finală lui Dumnezeu. Această definiție apare din nou și din nou în Scriptură.
În primul rând, iertarea necesită absorbirea costului. Păcatul creează întotdeauna o datorie – o ruptură în relație. Fie plătește ofensatorul, fie cel păgubit alege să suporte pierderea. Iertând, alegi să nu ceri plata prin răzbunare, amărăciune sau rememorări constante. Aceasta este partea costisitoare.
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.
— Romani 12:21
În al doilea rând, iertarea îl eliberează pe ofensator. Cuvântul pe care Isus îl folosește în Rugăciunea Domnească (Matei 6:12) înseamnă literal „a trimite departe” datoria. Este o declarație conștientă: „Nu voi mai ține aceasta împotriva ta.” Nu necesită sentimente calde, dar necesită un act al voinței.
Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri.
— Matei 6:12
În al treilea rând, iertarea încredințează dreptatea singurului Judecător drept. Nu lași răul să învingă; cobori de pe scaunul de judecată și lași ca Dumnezeu să se ocupe de judecată. Nu este un lucru mic. Este un act profund de credință.
Nu zice: «Îi voi întoarce răul!» Nădăjduiește în Domnul, și El te va izbăvi.
— Proverbe 20:22
Luate împreună, iertarea înseamnă a refuza să permiți păcatul altei persoane să-ți dicteze identitatea, emoțiile sau viitorul.
5 adevăruri care schimbă viața despre iertare și aduc libertate
Iertarea nu este doar o datorie de bifat. Este o cale către o vindecare mai profundă. Iată cinci adevăruri transformatoare care străbat întreaga Scriptură.
- Iertarea este o poruncă, nu o sugestie. Isus nu o prezintă ca fiind opțională pentru oricine Îl urmează.
- Iertarea crește din faptul că ai fost iertat. Îndurarea pe care o primești nu vine din bunătatea ta, ci din a lui Dumnezeu. Pilda robului nemilostiv (Matei 18:23-35) arată acest lucru dureros de clar: un om iertat de o datorie imensă refuză să ierte una mică, iar consecințele sunt severe.
- Iertarea nu are limită superioară. Petru a întrebat de câte ori să ierte, sugerând de șapte ori. Isus a răspuns:
- Iertarea este o cheie a rugăciunii ascultate. Isus leagă neiertarea de un blocaj în părtășia noastră cu Dumnezeu. Imediat după ce a predat Rugăciunea Domnească, El spune:
- Iertarea îl vindecă pe cel care iartă. Chiar și studiile medicale au confirmat ceea ce Scriptura a arătat de mult: amărăciunea este otravă. Iertarea nu este în principal despre vrednicia ofensatorului. Este despre propria ta libertate. Scriitorul epistolei către Evrei avertizează:
Căci dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta vouă. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
— Matei 6:14-15
Isus i-a zis: „Nu-ți zic până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte.”
— Matei 18:22
„Căci dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta vouă.”
— Matei 6:14
...lucrând ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă tulbure și să spurce pe mulți.
— Evrei 12:15
Cum să ierți când durerea pare de nesuportat
A ști că ar trebui să iertăm este una. A face acest lucru atunci când rana este adâncă și palpitantă este cu totul altceva. Iată o cale pe care o poți urma, pas cu pas, cu ajutorul Duhului.
1. Spune-i lui Dumnezeu adevărul despre durerea ta. Nu-ți curăța rugăciunile. Psalmii sunt plini de plângeri crude – strigăte pentru dreptate înălțate înaintea lui Dumnezeu. Înainte de a putea elibera datoria, trebuie adesea să numești durerea în mod onest în prezența Lui. David nu și-a ascuns mânia; a adus-o înaintea singurului Care o putea suporta.
Doamne, până când cei răi, până când cei răi se vor bucura? Ei vorbesc cu trufie; toți cei ce fac răul se laudă. Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, și apasă moștenirea Ta.
— Psalmii 94:3-5
2. Recunoaște datoria pe care ai fost iertat. Petrece timp meditând la cruce. Măreția uriașă a propriului tău păcat iertat – o datorie pe care n-ai putea-o plăti niciodată – remodelează inima. Când îți așezi păcatele lângă ofensa împotriva ta, perspectiva se schimbă adesea.
«Veniți și dezbateți», zice Domnul. «Chiar dacă păcatele voastre sunt ca purpuriul, se vor face albe ca zăpada; chiar dacă sunt roșii ca cârmâzul, se vor face ca lâna.»
— Isaia 1:18
3. Ia o decizie fermă de a elibera. Iertarea poate începe ca un act tăcut al voinței. Poți să te rogi cu voce tare: „Doamne, aleg să-l eliberez pe [nume] de datoria pe care cred că mi-o datorează. Încredințez judecata Ție.” Acest lucru nu șterge toată durerea imediat, dar trasează o linie clară.
4. Roagă-te pentru ofensatorul tău. Acesta este adesea cel mai greu pas și poate fi cel mai transformator. Isus poruncește:
Ci Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,
— Matei 5:44
5. Continuă să ierți pe măsură ce amintirile ies la suprafață. Iertarea nu este adesea un eveniment unic. Este o alegere pe care poate fi nevoie să o faci din nou și din nou. Când amintirea te atacă pe neașteptate și mânia se ridică din nou, poți reafirma: „Am eliberat acea datorie și nu o voi mai lua înapoi.” În timp, înțepătura emoțională slăbește.
Exemplul suprem: Isus se roagă pe cruce
Tot ce trebuie să știm despre iertare se concentrează într-un singur moment pe Calvar. În timp ce soldații romani băteau cuie în mâinile Lui și mulțimea striga, Isus a rostit cuvinte care contrazic orice instinct uman:
Isus a zis: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Și-au împărțit hainele Lui între ei și au tras la sorți pentru ele.
— Luca 23:34
Observă ce nu a spus. Nu a spus: „Așteptați până se pocăiesc.” Nu a minimalizat vina lor. A recunoscut că nu înțelegeau pe deplin grozăvia a ceea ce făceau, dar totuși a cerut iertare. A absorbit cea mai mare nedreptate și a răspuns cu milă. Aceasta este cea mai înaltă imagine a iertării din întreaga istorie.
Apostolul Pavel îndeamnă pe fiecare credincios să adopte aceeași atitudine:
Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca o pradă faptul de a fi deopotrivă cu Dumnezeu; ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
— Filipeni 2:5-8
Iertarea nu înseamnă a pretinde că crucea nu a fost necesară sau că păcatul a fost mic. Înseamnă a sta la piciorul crucii, a vedea pe Fiul lui Dumnezeu nevinovat vărsându-Și sângele pentru propriile tale păcate și apoi a te întoarce către persoana care te-a greșit și a spune: „Din cauza aceasta, te pot elibera.”
Când ierți, nu spui că păcatul nu a contat. Spui că sângele lui Isus a contat mai mult.
Duhul tău nu a fost făcut să poarte greutatea moartă a resentimentelor vechi. Dacă un nume ți-a venit în minte în timp ce citeai, nu-l da la o parte. Ia-ți un moment acum să deschizi mâinile – literal sau în inima ta – și vorbește cu Domnul. Poate tot ce poți spune este: „Ajută-mă să vreau să iert.” Este suficient pentru astăzi. Cel care te-a iertat va oferi harul de a extinde aceeași îndurare altuia. Rămâi cu acest verset în timp ce pleci: „Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).
Întrebări pe care oamenii le pun
Este iertarea același lucru cu reconcilierea?
Nu. Iertarea și reconcilierea sunt distincte. Iertarea este ceva ce poți oferi de unul singur. Ea eliberează datoria indiferent dacă cealaltă persoană o recunoaște vreodată. Reconcilierea, însă, necesită două părți și este reconstruirea unei relații rupte. Conform Romani 12:18, ar trebui să căutăm pacea. Dar reconcilierea deplină nu este întotdeauna posibilă decât dacă există pocăință autentică și un mediu sigur.
Ce se întâmplă dacă persoana care m-a rănit nu-și cere niciodată iertare?
Iertarea este totuși necesară și totuși posibilă. Isus i-a iertat pe cei care L-au răstignit fără ca ei să o ceară (Luca 23:34). Iertarea ta nu depinde de scuzele ofensatorului. Este un act de încredere între tine și Dumnezeu. Poți să-l eliberezi în dreptatea lui Dumnezeu și să alegi să nu ții datoria împotriva lui, chiar dacă rămâne nepocăit. Aceasta înseamnă să suporți pierderea tu însuți, urmând exemplul lui Isus.
Înseamnă iertarea că trebuie să uit ce s-a întâmplat?
Nu în sensul de a șterge amintirea din mintea ta. Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca „nu-Și mai aduce aminte de păcatele noastre” (Ieremia 31:34), dar acea uitare divină înseamnă că El nu le mai ține împotriva noastră. Pentru oameni, amintirile rămân adesea. Iertarea biblică înseamnă că alegi să nu te oprești asupra durerii trecute și să nu o folosești ca muniție în conflictele viitoare. Tratezi persoana ca și cum datoria ar fi anulată, chiar dacă cicatricea este încă acolo.
De câte ori spune Biblia că ar trebui să iert pe cineva?
Isus abordează direct această întrebare în Matei 18:21-22. Petru a întrebat dacă este suficient să ierți de șapte ori, iar Isus a răspuns: „Nu-ți zic până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte.” Numărul simbolizează iertarea fără margini. Nu există o limită biblică. Atâta timp cât cineva păcătuiește împotriva ta, chemarea este să continui să eliberezi datoria – nu din naivitate, ci pentru că așa ne tratează Dumnezeu pe noi.
Pot să mă iert pe mine însumi pentru greșelile trecute?
Biblia nu folosește în mod explicit expresia „a te ierta pe tine însuți”. Cu toate acestea, nevoia din spatele întrebării este reală. Când cineva se luptă să accepte iertarea lui Dumnezeu, adesea își pune propria judecată mai presus de a Lui. 1 Ioan 1:9 spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” Calea către pace este să primești acea curățire pe deplin, să încetezi să te condamni pentru ceea ce Hristos a plătit deja și să umbli în libertatea pe care El a cumpărat-o (Romani 8:1).